Ad hystera sau Ella partea a -II-a

28 12 2010

Se îmbătase cu puţin  Cinzano şi acum îmi ţinea o prelegere despre sufletul femeii si cum este el nedreptăţit, iar bărbaţii nu reuşesc să-l vadă insă dacă bărbaţii ar reuşi să-l vadă atunci ideea de soulmate ar exista în realitate.

-Ce e sufletul pentru tine?, o întrebasem. Nu ai iubit niciodata pe nimeni, nu ai citit o carte in viata ta, nici macar nu ti-ai terminat liceul si tu imi ti prelegeri filosofice despre suflet, iubire, transcedenta si alte balarii baltico teutone.

-Crezi că trebuie să ai şcoală să poţi vorbi de suflet? mă întrebase indignată.

-Nu dar cred că măcar dacă nu îl posezi atunci să fi citit de la alţii care îl poseda sau l-au avut sau au vrut să-l aibă. Aşa cum despre lucrurile astea nu poţi afla de la nişte tipi cu bărbi jegoase fumând din pipe jegoase, tot astfel nu poţi afla adevărul despre suflet de la o curvă!

Iar în fond chiar dacă ai avea un suflet nu m-ar interesa. Oare ce aş putea face eu cu sufletul tău?

Nu aş da în ruptul capului picioarele sau formele tale matematic si geometric de exact de rotunde pe un închipuit de suflet!

Ea îmi zâmbi. Zâmbise şi era semn ca îi plăcuse ceea ce spusesem şi că în esenţă nu credea nici ea că are suflet.

-Şi cum ai putea să ai suflet? Şi cum aţi putea voi toate să aveţi suflet? Cu siguranţă un animal de peşteră chiar şi educat , alienat şi înstrăinat de peşteră nu poate poseda aşa ceva. Cel mult il poate avea o fiinţă cu neo cortex. E îndoielnic că o femeie ar putea să aibă aşa ceva. Şi chiar dacă ar exista, chiar dacă s-ar comercializa intr-o formă sau alta te asigur că nimeni nu l-ar vrea.

Ea mă ascultase cu atenţie iar acuma se întinsese ca o pisică mulţumita, zâmbind. Asta era ceea ce aveam nevoie. Imaginea ei de animal neajutorat, lăasat în frig şi părăsit. Şi totuşi după un timp aceste artificii dispăreau intuile în eter. Şi totuşi de ce eram atras de ea? Lăsând la o parte toate bălăriile romantice s psihologice si filosofice moderne.Până la urmă de unde venea obsesia asta neînlăturabilă faţă de femei? De ce dacă îşi desfăceau picioarele deveneau a passport to heaven? În mintea mea introspecţia trebuia să călătorească puţin în timp, trecând de peroraţiile psihologice postmoderne ţi ajungând până la bătrânul Freud pe care îl detestam cândva încât îi aruncasem cartea cu Nevroză, psihoză şi perversiune la gunoi, doar ca să o găsesc peste o săptmână pe rafturile unui anticariat.

Tocmai mă luptam ştiinţific cu elucubraţile incestuoase, perverse ţi scabroase ale lui Freud, pe de o parte, pe de alta mişscările lascive al Ellei de care mă săturasem intr-o oarecare măsură, când dintr-odata în minte îmi încolţi un gând. Fixaţia genitală pe care o aveam toti bărbaţii faţă de femei trebuia să provină din acel moment al naşterii când părăsind lichidul amniotic şi uterul trebuie să fi păstrat o ultima imagine pe retină a “porţii” prin care intram în lume, prin care luam naştere. Acea imagine rămăsese inipărită pe retina, imprimată iîn mintea noastră, o particulă, un electron a imaginii rămase pe retină care salva specia şi printr-o melancolie, o nostalgie un ataşament inconţtient ne aducea mai aproape de ceea ce ne purtase dintr-o  lume în alta. Să fi fost dorinţa inconştientă de a retrăi din nou senzaţia ancestrală de plăcere pe care ţi-o dădea căldura si securitate uterului şi a mediului amniotic? Să fi fost un cupido hystera, o dorinţă de a te afla din nou acolo? Organul  prin care intram în lume, sânii de la care ne hrăneam ne alimentau atracţia faţă de formele unei femei, senzaţia de securitate şi ocrotire-pe care o aveam în primii ani ai vieţii- inconştient libido-ul? De ce era natura atât de perversă? Sau poate că perversitatea era  doar in mintea noastră. În fond cu toţii căutăm o cu totul altă femeie decât cea care făcuse imprudenţa să ne aducă în lume. Evrika! Asta explica totul! Eram mândru de descoprirea mea, că l-am înfrânt pe Freud, că de fapt cupido hystera se transforma repede în anii copilăriei pe măsura ce creştem în horror hystera şi astfel natura menţinea toate lucrurile pe linia de plutire.

-Asta e! exclamasem eu exaltat.

-Asta e!

Ea sări speriată de pe genunchiul meu.

-Ce e, ce s-a întâmplat? Mă întrebă neliniştită.

Îi explicasem detaliat teoria mea- post post modernă pesudo şi în acelaţi timp anti-freudiana şi mult prea avantgardista chiar şi pentru acest secol- asupra sexualităţii masculine. Mă privii îndelung şi mă plesnii de două ori peste obraz, aruncându-mi băutura în faţă şi plecă înjurând:

-Pervers tâmpit ce eşti!

-Şi asta pot să-ţi explic, draga mea! strigasem eu după ea.

Eram mândru că atinsesem culmile ştiinţelor sociale şi comportamentale, eram mestrul yen al sociologiei, psihologiei si psihosexologiei. Freud fusese declasat. Bătrânul fumător de trabucuri fusese din nou declasat. Ce ruşine! Parcă simţeam şi puţină compasiune pentru el.

Chemasem o altă fată si sărbătărorisem pe datorie descoperirea mea. Însă după tot cheful, rămăsesem cu 3 lucruri: Teoria mea de care eram mândru, o gaură de 50 de lei în portofelul gol şi întrebarea la care nici eu, nici  freud, nimeni nu reuşise să răspundă si care mă chinuia acum în ciuda extazului descoperiri mele: Ce vor femeile? Eram atât de nervos şi descumpănit încât întrebarea era mai degrabă: Ce mama dracului vor femeile?

După o lungă meditaţie antropologică luasem decizia să mă angajez într-o cercetare într-un tur speologic şi să găsesc singura fiinţă care find la nivelul Ei care ar fi putut-o întelege: Omul peşterii!

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

28 12 2010
Ama

Ella, Ella…vad ca nu-ti mai da pace. Sau mai bine zis tu ei. Ce ai scris tu aici? Ai o dezbatere pe care as fi curioasa s-o citesc prin prisma viitorilor tai cititori masculini. Ce argumente si / sau contraargumente vor aduce asupra textului. Personal nu poate decat sa-mi para rau ca nu mai traieste Freud, sa vada si el ce ai scris. Mi-a placut ca ai avut curajul sa-ti pui ideea pe hartie, idee care daca va ajunge valorificata intr-o carte va trezi destule controverse. E bine sa fi open-minded in ziua de azi, nu prea open – nu intru in alte teme, dar e bine sa stii sa te adaptezi alertului ritm in care traim, in care ne descoperim, astfel sa ai o gandire dezradacinata cu principii si concepte de alta data. Si mai ales sa iti folosesti propria obiectivitate, nelasat fiind de anvergura unor idei gandite de altii la cald, transmise drept mostenire urmasilor si care din generatie in generatie sa aiba o amploare tot mai mare. Si cand zic asta ma refer la fiecare dintre noi.

Well done, man!

18 12 2015
poezie Razvan

Reblogged this on mochitos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: